Se încing spiritele în Copou! Stoican și-a amânat venirea la Iași, Neagoe spune că se prezintă la reunire. Jucătorii Politehnicii nu mai înțeleg nimic

Se încing spiritele în Copou! Stoican și-a amânat venirea la Iași, Neagoe spune că se prezintă la reunire. Jucătorii Politehnicii nu mai înțeleg nimic
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși a anunțat că va veni marți la Iași pentru discuta detaliile contractuale cu oficialii lui CSM Poli, antrenorul Flavius Stoican nu a mai ajuns ieri în Copou. Pus la zis de președintele Florin Prunea, fostul tehnician al echipei Pandurii a decis să aștepte mai întâi rezilierea contractului dintre clubul ieșean și antrenorul Eugen Neagoe, care expiră abia la sfârșitul lunii.

„Noi i-am trimis domnului Neagoe un act prin care îi propunem încetarea pe cale amiabilă a contractului, sperăm să ajungem la un acord. Flavius Stoican nu a ajuns la Iași, urmând să vină după ce vom rezilia contractul cu Eugen Neagoe”, a declarat viitorul președinte al clubului din Copou, Adrian Ambrosie.

Oficialul spune că le-a făcut oferte de prelungire a contractelor mai multor jucători din lot. „Am discutat cu mai mulți jucători, le-am făcut oferte de prelungire a contractelor. Așteptăm să vedem ce decizie vor lua. Am discutat și cu jucătorii tineri, am rezolvat situația lor, iar celor care aveau salarii mici le-am mărit contractele. Cu Marian Târșa am discutat înainte de a semna cu Botoșaniul. Am vrut să-l ținem la Iași, dar a fost dorința lui să plece. Ar fi trebuit notificat pentru prelungirea contractului până la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut”, explică Ambrosie.

Reunirea lotului, în ceață

Până în acest moment nu se știe încă data la care jucătorii vor reveni la antrenamente. Adrian Ambrosie declarase că jucătorii trebuie să se prezinte la reunire pe data de 16 iunie, în timp ce Florin Prunea, încă președintele clubului în acte, îi așteaptă pe jucători și pe antrenorul Neagoe la stadion pe data de 17 iunie.

În „varianta” Ambrosie, jucătorii se vor reuni vineri, 16 iunie, iar a doua zi se va pleca în cantonament la Tiraspol, pentru două săptămâni, acolo urmând să fie efectuată și vizita medicală.

Eugen Neagoe: „Sâmbătă mă prezint la reunire. Pentru a accepta rezilierea contractului, clubul trebuie să respecte niște obligații”

Antrenorul Eugen Neagoe, cel care a dus echipa ieșeană pe locul 7 în sezonul recent încheiat, a declarat că se va prezenta la reunirea lotului pe data de 17 iunie.

„Eu sunt sub contract cu clubul până la sfârșitul lunii. Sâmbătă, 17 iunie, mă voi prezenta la reunirea lotului, pentru că nu vreau să risc nimic. Nu vreau să mă judec cu clubul pe la comisii. Am primit o hârtie de la club, o propunere de reziliere a contractului pe cale amiabilă, dar pentru a accepta acest lucru, oficialii ieșeni trebuie să respecte niște obligații. Voi veni la reunire, și jucătorii vor face la fel, pentru că și ei sunt sub contract”, a declarat Neagoe.

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×